Dezamagirea

Am urat dintotdeauna un lucru: sa dezamagesc. Poate o fac des si nu-mi dau seama, insa atunci cand realizez regretele ma omoara. O amica imi spunea ca ea nu regreta atunci cand greseste,cand dezamageste......Bullshit! Toţi regretăm în sinea noastră, dar nu recunoaştem. Pe toţi ne doare când greşim şi vrem să schimbăm ceea ce am făcut, pe toţi ne doare când dezamăgim sau suntem dezamăgiţi, pe toţi ne torturează ideea că am căzut pradă emoţiei şi slăbiciunii.

De ce să nu fii sincer nici măcar cu tine? De ce îţi e frică de introspecţie? De ce să fii indiferent? Stau şi mă întreb de ce toata lumea tinde sa greşească. Doar ca să capete experienţă? Ideea e să tinzi spre perfecţiune. E normal să greşeşti, dar de ce să iubeşti greşeala, de ce să vrei să o repeţi? Ai învăţat ceva din ea, treci mai departe.

Viaţa noastră e ca o piesă de teatru. Noi suntem actori şi nu ne cunoaştem bine rolurile, din cauza asta greşim. Suntem oameni!
Uneori ne deschidem în faţa unei persoane ca o carte şi o lăsăm să pătrundă până în cele mai mici locuri ale sufletului nostru. Îi oferim toată încrederea noastră, o considerăm ca şi parte din noi.
Dar se întâmplă câteodată, ca acea persoană să ne dezamăgească atât de rău… Uneori dăm dovadă de inconştienţă şi nu ne dăm seama de puterea cuvintelor, aparent banale, pe care le folosim. Un simplu cuvânt poate face mai mult decât o palmă, un pumn.

Uneori suntem atât de egoişti încât uităm şi de cei la care ţinem -poate doar de faţadă- sau de cei care ţin cu adevărat la noi. Ne gândim doar la propria persoană, la binele nostru şi ajungem să-i rănim pe cei care ne oferă în mâini chiar sufletul lor. "Mă simt rănit , mă simt murdărit pe dinăuntru. Simt că s-a intrat în sufletul meu cu bocancii si ca mi-a fost călcata în picioare încrederea, puterea de a mai oferi vreodată cuiva o aşa mare încredere.

Nu sunt o persoană razbunătoare, nici pe departe, dar nu pot trece deloc uşor peste. Ştiu, se spune ca uneori e mai bine sa nu purtăm ranchiună celor de lângă noi, chiar dacă au făcut lucruri care ne-au dezamăgit şi să îi iertăm. Se mai spune şi că ierţi, dar nu uiţi. Acum mi-e greu. Am fost luat prin surprindere! Aş vrea să uit, să trec mai departe, să iert, dar… e atât de greu! "- spunea un prieten..... Îmi pare rău.....

Eu nu am nici o jena sau retinere atunci cand trebuie sa spun "imi pare rau",caci o simt adanc in suflet aceasta expresie. Nu sunt doar vorbe spuse de complezenta ,din obisnuinta...Desi ,stiu ca celui ce simte durerea dezamagirii ii trec , poate, vorbele mele ca adierea vantului pe langa urechi,eu tot vreau sa stie ca regret....

Cum reactionez cand eu sunt cea dezamagita? Mdaaaaa...asta e o alta fateta a personalitatii mele...pe cat de intens regret atunci cand ranesc pe cineva,pe atat de "usor" trec peste dezamagirea produsa mie de catre cineva...Am pus -usor - intre ghilimele,caci numai usor nu e sa ai sufletul ca si o floare cu petalele strivite,ce incearca sa-si revina treptat,treptat...
In fiecare dintre noi e o capacitate inepuizabila de a ierta...de a trece peste o greseala neintentionata...

Daca relatia mea cu persoana respectiva va mai fi la fel,eeeeeiiiiii,asta e o alta ciudatenie a mea : cand iert,iert! O fac din tot sufletul si o fac constienta ca nu pot ierta daca aceasta nu vine din interior...Asa ca,atunci cand am spus cuiva ...."am trecut peste faza aia" ma comport absolut ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic! (nu e asa L. ? ) Si chiar nu s-a intamplat nimic nevindecabil in sufletul meu,si in felul in care percep persoana respectiva....

Daca nu sunt iertata....eeeeiiii.....aici e problema! simt nevoia inconstienta de a ma ghemui...de a ma ascunde...de a ma izola...si de multe ori,sufar mai mult si mai intens decat cel pe care l-am dezamagit...... Stiu,fiecare reactioneaza altfel...si la a fi dezamagiti...si la a fi cei ce dezamagesc....si la capacitatea de a ierta sau a fi iertati....

Asa ca,stiu cum te simti...doar ca o simt altfel,si cu o alta intensitate....

D.G.