01.februarie.2009, ora 02:33 Trupul meu este asezat intr-un pat mare si imbietor.Privirea mea trece prin geamul putin aburit ,pierduta, si se opreste acolo unde totul se termina, la linia orizontului, o linie lunga si neagra.Inspaimantatoare,asa de urata incat te-ar trece fiorii de groaza sa fi langa ea.Dar pe mine nu ma poate misca nimic pentru ca mintea mea e departe.
E intr-un loc unde nu am mai ajuns de multa vreme, asa de demult incat am pierdut masura timpului ce ne desparte. Pe malul mari! E rece si pustiu. Doar valurile ce se sparg cu inversunare de tarm si isi canta durerea te mai fac sa tresari din cand in cand.Le ascult, e un cantec trist dar imi place.
Le-am simtit lipsa prea multa vreme ca sa nu le ador chiar si asa cum sunt ele acum, involburate si reci…….ma ating, ce placut! Se preling pe pielea mea calda, sunt picaturile fine de apa care ma iubesc.Le simt cum se rasfata pe pieptul meu dezgolit, sunt o mie de mii. Mmm, o picatura mai mare imi atige obrazul, e asa de aproape de mine incat ii simt si parfumul ,si parca… chiar si respiratia, si eu, care credeam tot timpul ca miroase a sare.
Dar nu, e un parfum ce imi incanta mirosul. Imi creaza o stare de bine.O simt, o simt cum aluneca usor spre buzele mele.Ma face sa tremur .Se opreste o secunda pe ele, destul cat sa ii simt gustul. Nu stiu cum as putea sa descriu gustul acesta divin… si dulce… si amar… si poate si putin…ca un nectar, e un amestec de…. polen de floare de colt cu petale de ghiocei si cu frunze de margaritar……oricum… ceva sublim.
Ma face sa tremur As vrea sa deschid gura sa o sorb dar nu pot.Ciudat! Are efect de suc din coaja verde de sweeti, m-a amortit si nu ma pot misca. Ma las in voia ei, fie ce-o fi.O caldura placuta ma invaluie, o simt cum imi intra prin fiecare por al pielii.Dar, de-odata, ma fulgera o idée.Ma cutremur putin si… frica, ma cuprinde.Oare mai sunt pe pamant? Incerc sa-mi revin.
Vuietul valurilor a incetat sa mai fie asa de zgomotos. N-am observant pana acum, curios!… e bine. Se-aude ceva ca un sunet cantat la pian.Simt chiar si degetele pianistului care mangaie clapele in acorduri atat de frumoase si line. O ploaie de stelute sclipitoare imi incata privirea cu dansul lor nebunesc.E feeric aici.Ce stele ! sunt albe! Oare de ce?Incerc sa ma uit mai atent, imi revine privirea, din loc in loc cate un nor gratios se ridica valsand sub lumina voalata a lunii. In fata mea, stelutele albe, parca vrand ca sa-mi spuna ceva, danseaza de zor, intr-un ritm nebunesc si se uita la mine prin geamul putin aburit.
Pianul mai canta , eu tot nu ma misc, dar simt aceasi caldura care ma invaluie,cu bratele ei moi si pline de dragoste.
O voce suava imi sopteste cu drag –hai, e tarziu! Am strans-o in brate, i-am spus “noapte buna” ! Si-am adormit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu